Spots

Haos la protestele elevilor din Franța.

Protestele elevilor de liceu s-au extins în Franța, unde sute de unități de învățământ au fost afectate de manifestații față de clasele supraaglomerate, lipsa profesorilor și orarele încărcate. În mai multe orașe au izbucnit confruntări cu poliția, iar peste 200 de persoane au fost arestate. Profesorii s-au alăturat protestelor, pe fondul unei greve mai ample împotriva planurilor bugetare ale guvernului, relatează The Guardian.

Manifestațiile, care au început săptămâna trecută la Paris

Manifestațiile, care au început săptămâna trecută la Paris, s-au amplificat și s-au extins în întreaga țară. Autoritățile au anunțat că 164 de persoane au fost arestate doar luni.

Marți, elevii de liceu din Lille, în nordul

Marți, elevii de liceu din Lille, în nordul Franței, au incendiat pubele și au aruncat spre polițiști cu sticle, bucăți de pavaj și alte obiecte. Forțele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene după ce protestatarii au vandalizat stații de autobuz și panouri publicitare.

Confruntări între elevi și polițiști au avut loc

Confruntări între elevi și polițiști au avut loc și la Bordeaux, Rennes și Nantes, în vestul Franței, precum și la Marsilia, în sud.

La liceul Lamartine, din nordul Parisului, elevii au

La liceul Lamartine, din nordul Parisului, elevii au afișat pancarte prin care reclamau orarele epuizante. Pe una dintre acestea scria: „8:00-18:00. Mai multe ore de curs decât de somn”.

Luni, ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat

Luni, ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că proteste au izbucnit la 180 de unități de învățământ și că 12 polițiști, 12 elevi și trei angajați ai școlilor au fost răniți.

Până marți la prânz, Ministerul Educației anunța proteste

Până marți la prânz, Ministerul Educației anunța proteste la 300 de licee, alte 40 de arestări și zece elevi și membri ai personalului răniți. „Artificii, incendii, violențe în apropierea liceelor” Premierul Sébastien Lecornu a avertizat că escaladarea manifestațiilor ar fi „iresponsabilă”.

„Artificii, incendii, violențe în apropierea liceelor: nimic nu

„Artificii, incendii, violențe în apropierea liceelor: nimic nu justifică punerea în pericol a elevilor, personalului sau polițiștilor”, a scris acesta pe X.

Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de stânga radicală Franța

Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de stânga radicală Franța Nesupusă (LFI), a criticat instrucțiunile transmise poliției de către autorități.

„Elevii de liceu care protestează sunt inofensivi. Guvernul

„Elevii de liceu care protestează sunt inofensivi. Guvernul Lecornu a ordonat o represiune. Această brutalitate este iresponsabilă și are o evidentă tentă rasistă. Luați mâinile de pe tinerii noștri. Aleși și activiști ai Franței Nesupuse, interveniți oriunde puteți”, a scris Mélenchon luni pe X. Lecornu i-a răspuns pe aceeași platformă, calificând intervenția lui Mélenchon drept o „escaladare iresponsabilă”.

News

Haos la protestele elevilor din Franța. Violențe și confruntări cu poliția: peste 200 de persoane au fost arestate

Protestele elevilor de liceu s-au extins în Franța, unde sute de unități de învățământ au fost afectate de manifestații față de clasele supraaglomerate, lipsa profesorilor și orarele încărcate.

@spots #europe
Source: Digi24
See more like this